Îmi place această întrebare. Are atât de multă putere în ea. Pentru că există atât de multă putere în adevăr.
Adevărul este rar. Pot trece zile, chiar săptămâni, fără ca cineva să ne spună adevărul în întregime. Și nu se aplică oare și pentru noi înșine și “adevărurile” pe care ni le spunem?
Poate că ar trebui să ne punem întrebarea mai des. “Este adevărat?”
Povestirile de care ne atașăm
Am găsit de nenumărate ori ideea că, creierul uman este un procesor analogic. Funcționează prin analogie și metaforă.
Și astfel, creierul iubește poveștile. Îi place să fie dus într-o călătorie și aventură. Îi place să facă conexiuni și să lege punctele cheie.
De aceea, a spune povești este o tactică cu o mare influență care poate fi folosită atunci când : susținem o prezentare sau discurs; sau când participăm la un interviu pentru un post; sau când comunicăm o idee sau o viziune. Pentru că, poveștile ne atrag.
Dar există și o altă latură a monedei: atunci când ne prindem în poveștile pe care ni le spunem nouă înșine.
Povești care nu sunt reale și (până acum) fără dovadă.
Povești – și elaboratele extinderi pe care le adăugăm – care sunt de fapt doar teorii. Dar teorii pe care deja am decis că sunt adevărate. Și pe care le punem în aplicare, ca și cum ar fi adevărate. (Nu contează faptul că teoria se contrazice cu realitatea!)
Toți putem să ne gândim la astfel de povești. Precum atunci când șeful ne cheamă în biroul lui. Sau întârzie să răspundă la emailul nostru. Sau preia un apel și iese brusc din întâlnirea noastră. Sau nu se întâmplă lucrurile după așteptările noastre.
Inventăm o narațiune complicată care explică totul. Și rezultă sentimente inconfortabile.
Reflectând acum, aș spune că toți ne putem gândi la zeci de exemple de gânduri și sentimente deranjante care sunt doar rezultatul imaginației noastre și a așa ziselor povești care de fapt nu există.
Aici se află originea multor judecăți tulburate și credințe limitative (povești pe care ni le-am spus nouă înșine de ani de zile): povești nefondate și fără dovezi pe care le atribuim.
Puterea întrebării
Un răspuns alternativ la acceptarea poveștilor noastre neexaminate este: investigația. Și aceasta începe cu o întrebare simplă, dar puternică: este adevărat? Imediat urmată de: ești sigură?
Apoi, indiferent de răspunsul tău (pentru că este vorba despre adevărul pentru tine), ia în considerare:
Cine ai fi fără poveste?
Dacă nu ai putea gândi acea idee. Dacă nu ai putea elabora realitatea cu propria ta ficțiune. Cum ar fi diferite lucrurile? Cum te-ai simți? Ce s-ar putea dezvălui în fața ta?
Pentru că nu este povestea pe care o atașăm – și nu evenimentul sau chiar gândul în sine – care ne împiedică?
Așadar, investighează. Află care este de fapt partea reală. Ia în considerare: este adevărat? Și vezi ce posibilități îți dezvăluie această nouă perspectivă.
Cerasela x